





























Hadeeth Cards
Da'wa cards that highlight great meanings from the noble prophetic hadiths in a simple style and attractive display that helps the Muslim to have a deeper understanding of his religion in an easy way
All
Ibn ‘Abbas (Allah să fie mulțumit de el) a relatat: Profetul (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa) nu știa unde se separau între ele Capitolele (Surele) din Coran, până ce nu i-a fost revelată formula de început a acestora - „Bismi-llahi r-Rahmanir-Rahim” (În Numele lui Allah, Cel Milostiv, Îndurător).
Abu DawoodIbn ‘Abbas (Allah să fie mulțumit de el) indică faptul că în timp ce Surele Coranului îi erau revelate Profetului (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa), acesta nu știa unde ar trebui ca ele să se termine și să fie separate între ele, până când nu i-a fost revelată formula „În Numele lui Allah, Cel Milostiv, Îndurător”, prin care a înțeles că Sura precedentă se încheiase și acesta era începutul unei noi Sure (Capitol).
‘Abdullah ibn ‘Amr (Allah să fie mulțumit de el) a relatat că Mesagerul lui Allah (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa) a spus: „Companionului Coranului (cel care este dedicat acestuia) i se va spune: „Citește și înalță-te și recită așa cum obișnuiai să reciți și în viața lumească, pentru că statutul tău va fi la ultimul verset pe care îl reciți."
Abu DawoodProfetul (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa) ne-a înștiințat că aceluia care recită Coranul, acționează în conformitate cu el și se dedică acestuia în recitarea și memorizarea sa, i se va spune atunci când va intra în Paradis: Citește Coranul și înalță-te în trepte în Paradis și recită așa cum recitai și în viața lumească, în mod chibzuit și plăcut, căci rangul tău va fi la ultimul verset pe care îl reciți.
‘Abdur-Rahman as-Sulami (Allah să fie mulțumit de el) a relatat: Aceia dintre Companionii Profetului (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa) care ne recitau Coranul ne-au înștiințat că ei obișnuiau să asculte (și să învețe) zece versete de la Profet (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa) și nu treceau la următoarele zece versete până ce nu învățau regulile și reglementările cuprinse în acestea și le puneau în practică. Astfel - au spus ei - noi am acumulat, atât știință, cât și cunoștințe practice.
AhmadCompanionii (Allah să fie mulțumit de ei) memorau zece versete din Coran și nu treceau la alte versete până nu învățau cunoștințele cuprinse în acestea și nu le puneau în practică. Astfel, ei acumulau cunoștințele și le aplicau în același timp.
Ubayy ibn Ka‘b (Allah să fie mulțumit de el) a relatat că Mesagerul lui Allah (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa) a spus: „O, Abu al-Mundhir, știi care este cel mai măreț verset din Cartea lui Allah pe care tu o ai?" Am răspuns: «Allah și Mesagerul Său știu cel mai bine.» El a spus: «O, Abu al-Mundhir, știi care este cel mai măreț verset din Cartea lui Allah pe care tu o ai?» Am spus: «Allah! Nu există altă divinitate în afară de El, Al-Hayy [Cel Viu], Al-Qayum [Veșnicul]! [Coran, 2:255].» Atunci, el m-a bătut pe piept și a spus: «Fie ca această cunoaștere să fie o bucurie pentru tine, O, Abu al-Munzir!»“
MuslimProfetul (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa) l-a întrebat pe Ubayy ibn Ka‘b despre cel mai măreț verset din Cartea lui Allah. Ubayy, mai întâi a ezitat să răspundă, apoi a spus: «Allah! Nu există altă divinitate în afară de El, Al-Hayy [Cel Viu], Al-Qayum [Veșnicul]!» Atunci, Profetul (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa) l-a aprobat și l-a lovit ușor pe piept, indicând că el deține știință și înțelepciune. Totodată a făcut o rugă ca această știință să îl bucure și să fie facilă pentru el.
‘A’ișah (Allah să fie mulțumit de ea) a relatat: În fiecare noapte când mergea la culcare, Profetul (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa) își unea palmele și sufla în ele, recitând Surele al-Ikhlas, al-Falaq și an-Nas, apoi își ștergea cu mâinile o suprafață cât mai mare a corpului, începând cu capul, fața și partea anterioară a corpului, și o repeta de trei ori.
Al-BukhariProfetul (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa) obișnuia ca atunci când mergea la culcare să își unească palmele întredeschise, ridicate în sus, ca și cum ar face rugi, apoi sufla ușor în ele, ca și cum ar scuipa, dar eliminând foarte puțină salivă. Apoi recita ultimele trei Sure scurte din Coran - al-Ikhlas, al-Falaq și an-Nas, după care își ștergea cu palmele cât mai mult din corp, începând cu capul, fața și partea anterioară a corpului, și repeta de trei ori.
'Aișa (Allah să fie mulțumit de ea) a relatat: Profetul (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa) a recitat acest verset: {El este Cel care ți-a pogorât Cartea [o, Mohammed]. În ea sunt versete clare - ele sunt temeiurile Cărții - și altele nedeslușite. Cei în ale căror inimi se află rătăcire [de la adevăr] vor urma ce este nedeslușit, căutând vrajbă și în căutarea tâlcuirii lor. Dar nu cunoaște tâlcuirea lor [cea adevărată] decât Allah. Dar cei care sunt înrădăcinați în știință spun: „Noi credem în ea; toate sunt de la Domnul nostru!” Dar nu cugetă astfel decât cei dăruiți cu judecată} [Coran, 3:7]. Apoi a spus: „Dacă îi vezi pe cei care urmează versetele ambigue, ei sunt cei numiți aici de Allah; așa că fii cu băgare de seamă în privința lor."
Al-Bukhari and MuslimMesagerul lui Allah (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa) a recitat acest verset: {El este Cel care ți-a pogorât Cartea [o, Mohammed]. În ea sunt versete clare - ele sunt temeiurile Cărții - și altele nedeslușite. Cei în ale căror inimi se află rătăcire [de la adevăr] vor urma ce este nedeslușit, căutând vrajbă și în căutarea tâlcuirii lor. Dar nu cunoaște tâlcuirea lor [cea adevărată] decât Allah. Dar cei care sunt înrădăcinați în știință spun: „Noi credem în ea; toate sunt de la Domnul nostru!” Dar nu cugetă astfel decât cei dăruiți cu judecată} [Coran, 3:7]. Allah Preaslăvitul ne înștiințează în acest verset că El este Cel care a pogorât Profetului Său Coranul, în care se găsesc versete ce conțin evidențe clare și reglementări specifice și fără lipsă de ambiguitate. Acestea se constituie ca și fundament al Cărții și trebuie luate ca sistem de referință atunci când apar diferențe de opinie. El conține, de asemenea, versete care pot oferi mai multe înțelesuri posibile, și în privința cărora unii oameni pot cădea în confuzie sau se pot înșela crezând că există vreo contradicție între unul dintre acele versete și alt verset. Apoi, Allah evidențiază modalitatea în care oamenii se raportează la aceste versete. Cei ale căror inimi sunt abătute de la adevăr abandonează versetele clare și înclină către cele ambigue, căutând astfel să creeze confuzii și să îi rătăcească pe oameni. Pe de altă parte, cei drepți și statornici în cunoaștere recunosc aceste versete ambigue și le explică clarificându-le prin cele limpezi și clare, pe care le iau ca punct de referință și în care cred că sunt trimise de Allah Preaslăvitul și Preaînaltul și care astfel nu au cum să fie confuze sau contradictorii. Însă acest lucru nu și-l reamintesc și nu îl iau în considerare decât oamenii cu minți sănătoase. Apoi, Profetul (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa) i-a spus ‘A’ișhei, mama dreptcredincioșilor (Allah să fie mulțumit de ea) că, dacă îi vede pe cei care urmează versetele ambigue, să știe că, cu siguranță aceia sunt cei care au fost numiți de către Allah atunci când a vorbit despre: "cei în ale căror inimi se află rătăcire [de la adevăr]"; așa că să stați departe de ei și să nu le dați ascultare.
Abdullah ibn ‘Amr (Alalh să fie mulțumit de el) a relatat că Profetul (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa) a spus: „Transmiteți de la mine chiar și un singur verset, și spuneți povestirile neamului lui Israel, pentru că nu este niciun păcat în aceasta. Iar acela care spune în mod intenționat o minciună despre mine, să-și ocupe locul în Focul iadului.”
Al-BukhariProfetul (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa) ne poruncește să transmitem știința transmisă de el în Coran și în Sunnah, chiar și într-o măsură foarte mică, precum un singur verset din Coran sau un singur hadis; cu condiția ca cel care face acest lucru să aibă știință și să cheme la aceasta. Apoi, Profetul (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa) evidențiază faptul că nu este nicio restricție în a povesti întâmplările specifice neamului lui Israel, atâta vreme cât acestea nu contrazic Legea islamică. În final, el a avertizat în privința minciunilor spuse despre el și că acela care, în mod intenționat, spune minciuni despre el, își rezervă cu mâna lui propriul lăcaș în Focul iadului.
Miqdam ibn Ma'diqarib (Allah să fie mulțumit de el) a relatat că Mesagerul lui Allah (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa) a spus: „Curând, unul dintre hadisurile mele va ajunge la un bărbat, în vreme ce el stă întins pe așternutul său și va spune: «Între noi și voi se află Cartea lui Allah. Așa că, tot ceea ce găsim în ea ca fiind permis, îl considerăm permis (halal), și tot ceea ce găsim în ea ca fiind interzis, în considerăm interzis (haram).» Însă, cu siguranță, ceea ce a fost desemnat ca interzis de către Mesagerul lui Allah, este ca și ceea ce Allah a făcut interzis."
Ibn MaajahProfetul (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa) ne înștiințează că va veni în curând o vreme în care unii oameni vor fi adunați într-un loc, stând așezați, iar unul dintre ei va fi întins pe canapeaua sa, și atunci când un hadis al Profetului (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa) va ajunge la el, va spune: Punctul nostru de referință care decide în chestiunile dintre noi și voi este Nobilul Coran și asta este suficient pentru noi. Astfel, ceea ce găsim acolo ca fiind permis îl aplicăm ca atare, iar ceea ce găsim ca fiind interzis evităm. Apoi, Profetul (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa) a evidențiat faptul că tot ceea ce el a interzis sau a descurajat în Tradițiile sale (Sunnah) se încadrează ca și reglementare la fel cu ceea ce Allah a interzis în Cartea Sa, pentru că el transmite doar ceea ce primește, prin revelație, de la Domnul său.
Al-Irbad bin Sariyah (Allah să fie mulțumit de el) a relatat că: Într-o zi, Mesagerul lui Allah (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa) s-a ridicat în picioare și ne-a spus o predică foarte emoționantă ce ne-a făcut inimile să tremure și ochii să lăcrimeze. Oamenii i-au spus: O Mesager al lui Allah, ne-ai spus o predică de adio, așadar spune-ne ce să facem. El a spus: „Să aveți frică de Allah, să îl ascultați pe liderul vostru și să îi fiți lui supuși chiar dacă acesta este un sclav Abisinian. Voi veți vedea un conflict mare după ce eu voi muri. Vă sfătuiesc să îmi urmați calea (Sunnah) și calea Califilor Dreptcredincioși și să vă țineți de ea cu dinții. Și feriți-vă de chestiunile noi inventate, pentru că fiecare chestiune este o abatere de la calea cea dreaptă.
Abu DawoodProfetul (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa) le-a spus companionilor săi o predică foarte emoționantă ce a făcut inimile să tremure și ochii să lăcrimeze. Oamenii i-au spus: O, Mesager al lui Dumnezeu, pare a fi o predică de adio, deoarece au văzut intensitatea cu care el (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa) predica. Așadar i-au cerut să le spună ceva ce ei să urmeze. El a spus: Vă sfătuiesc să aveți frică de Allah Preaînaltul prin îndeplinirea actelor obligatorii și abținerea de la cele interzise. Ascultare și supunere față de lideri, iar dacă un sclav ajunge liderul vostru și vă conduce, ascultați-l, altfel se va ajunge la multe nenorociri, iar mulți dintre voi care veți ajunge să trăiți, veți vedea multe conflicte. Iar apoi le-a explicat cum să se ferească de necazuri, iar asta este prin aderarea la calea sa (Sunnah) și la calea Califilor Dreptcredincioși: Abu Bakr Al-Siddiq, Omar bin Al-Khattab, Othman bin Affan și Ali bin Abi Talib (Allah să fie mulțumit de ei). Iar prin expresia „ține-vă cu dinții” el s-a referit să se urmeze calea lui în cel mai serios mod. I-a avertizat cu privire la chestiunile noi aduse în religie, pentru că fiecare inovație este o călăuzire greșită.