





























Hadeeth Cards
Da'wa cards that highlight great meanings from the noble prophetic hadiths in a simple style and attractive display that helps the Muslim to have a deeper understanding of his religion in an easy way
All
Omar bin Al-Khattab (Allah să fie mulțumit de el) a relatat că l-a auzit pe Profet (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa) spunând: Nu exagerați în privința elogierii mele, așa cum au făcut-o creștinii, preamărindu-l pe fiul Mariei, pentru că eu nu sunt decât un rob al lui Allah, așadar spuneți (despre mine) robul lui Allah și Mesagerul Său.
Al-BukhariProfetul (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa) a interzis lipsa de moderație și exagerarea ce duce la încălcarea limitelor puse de Legea islamică prin elogierea și descrierea sa cu atribute și acțiuni specifice lui Allah Preaînaltul sau atribuindu-i acestuia știința necunoscutului și îndreptarea de rugi către el și către Allah, așa cum au făcut creștinii în privința lui Iisus fiul Mariei (Pacea lui Allah fie asupra sa). Apoi, Profetul a evidențiat faptul că el este doar unul dintre robii lui Allah și ne-a poruncit să îl numim robul și Mesagerul lui Allah.
Abu Huraira (Allah să fie mulțumit de el) a relatat: «S-a spus: „O, Mesager al lui Allah, cine este cel mai fericit să primească mijlocirea ta în Ziua Judecății?” și Trimisul lui Allah (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa) a răspuns: „M-am gândit eu, o, Abu Huraira, că nu mă va întreba nimeni altcineva înaintea ta despre acest hadis, pentru (că știu eu) interesul tău în privința hadisurilor. Cel mai fericit să primească mijlocirea mea în Ziua Judecății va fi acela care spune „Nu există altă divinitate demnă de a fi adorată în afară de Allah”, cu devoțiune și sinceritate, din inima sau sinele său.”»
Al-BukhariProfetul (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa) ne înștiințează că cel mai fericit dintre oameni pentru mijlocirea sa în Ziua Juecății va fi acela care mărturisește din inimă că „nu există altă divinitate în afară de Allah”, adică nimeni nu poate fi adorat întru dreptate în afară de Allah, fără a-I face asociați lui Allah și fără a o face în mod ostentativ și de ochii lumii.
Ubadah (Allah să fie mulțumit de el) a relatat că Profetul Mohammed (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa) a spus: „Cel care mărturisește că nu există alt Dumnezeu decât Unicul Dumnezeu, care nu are parterneri și că Mohammed este Robul și Mesagerul lui Dumnezeu și că Iisus este Robul și Mesagerul lui Dumnezeu și Cuvântul pe care El l-a pus în Maria, Roaba Sa și un spirit din El și că Paradisul și Iadul sunt adevărate, va fi primit în Paradis de către Dumnezeu, drept răsplată pentru faptele sale.”
Al-Bukhari and MuslimMesagerul lui Dumnezeu (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa) ne spune că cel care pronunță cuvintele monoteismului, cunoscând înțelesul lor și acționând conform lor, a mărturisit că îl recunoaște pe Mohammed (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa) și îi acceptă Mesajul său și că îl recunoaște pe Iisus (Pacea fie asupra sa) și îi acceptă Mesajul său. Și că Allah l-a creat spunând cuvântul „Fii” și el a fost și este unul dintre spiritele create de către Allah. El a absolvit-o pe mama sa, Maria, de ceea ce i-au atribuit evreii. A crezut că Paradisul și Iadul sunt reale, a crezut că ele există și că ele sunt binecuvântarea și chinul lui Dumnezeu. Și a murit crezând aceste lucruri, atunci destinul său va fi Paradisul, chiar dacă el este neglijent în ceea ce privește faptele bune și chiar dacă face păcate.
Jabir ibn Abdullah (Allah să fie mulțumit de el) a relatat: «L-am auzit pe Mesagerul lui Allah (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa) spunând: „Cel care Îl va întâlni pe Allah fără să fi asociat nimic cu El, va intra în Paradis; iar acela care Îl va întâlni făcându-I asociați va intra în Focul iadului.”»
MuslimProfetul (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa) ne înștiințează că destinația finală a aceluia care moare fără a Îi face asociați lui Allah este Paradisul, chiar și dacă el va fi pedepsit pentru unele dintre păcatele sale; în vreme ce acela care a murit făcânu-I asociați lui Allah, va dăinui în Focul iadului.
Abdullah bin Masoud (Allah să fie mulțumit de el) a spus: Profetul Mohammed (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa) a spus ceva și eu am spus altceva. Profetul (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa) a spus: „Cel care moare invocându-i pe alții drept parteneri ai lui Allah, va intra în Focul Iadului”. Iar eu am spus: Cel care moare fără a-i invoca pe alții drept parteneri lui Allah, va intra în Paradis.
Al-BukhariProfetul (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa) ne spune că cel care îi consacră ceva ce îi aparține lui Allah altcuiva decât Lui, precum ruga către altcineva decât Allah Preaînaltul sau cere ajutor de la altcineva în afară de El și moare în această stare, atunci el este dintre oamenii Iadului. Ibn Masoud (Allah să fie mulțumit de el) a adăugat că cel care moare fără a-I face asociați lui Allah, va avea drept soartă Paradisul.
Abdullah ibn Mas‘ud (Allah să fie mulțumit de el) a relatat că Mesagerul lui Allah (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa) a spus: „Cei extremiști sunt distruși” și a repetat-o de trei ori.
MuslimProfetul (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa) ne informează despre eșecul și pierderea celor care merg la extreme în comportamentul și vorbele lor – fără călăuzire și fără cunoaștere – atât în chestiuni legate de religie, cât și de viața lumească, transgresând astfel granițele trasate de Legea islamică, cu care Profetul (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa) a venit.
Abu Huraira (Allah să fie mulțumit de el) a relatat că Mesagerul lui Allah (Pacea și binecuvântarea lui Allah fiea supra sa) a spus: „Pe cel ce dă un răgaz cuiva aflat în imposibilitatea de a-și plăti datoria sau îl scutește de o parte din ea, Allah îl va adăposti la umbra Tronului Său în Ziua Judecății, într-o zi în care nu va mai fi nicio altă umbră în afară de umbra Lui."
At-TirmidhiProfetul (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa) ne-a înștiințat că acela care îi acordă un răgaz datornicului sau îl scutește de o parte a datoriei va fi răsplatit de Allah cu adăpostirea în umbra Tronului Său în Ziua Judecății, atunci când Soarele se va apropia atât de mult de capetele oamenilor, iar arșița lui se va înteți asupra lor. Și nimeni nu va găsi nicio umbră la care să se adăpostească în afară de umbra oferită de El.
Abu Huraira (Allah să fie mulțumit de el) a relatat că Mesagerul lui Allah (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa) a spus: „Pe acela căruia Allah îi voiește binele îl încearcă cu suferință.”
Al-BukhariProfetul (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa) ne înștiințează că dacă Allah îi voiește binele unuia dintre supușii Săi dreptcredincioși, El îl încearcă pe acesta cu greutăți, cu averea și familia sa, întrucât prin suferința resimțită, dreptcredinciosul se întoarce la Allah Preaînaltul și caută adăpost prin rugile îndreptate către El, iar astfel păcatele îi sunt iertate și rangul său (la Allah) este înălțat.
Ibn ʻAbbas (Allah să fie mulţumit de el) a spus: Profetul (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa) a relatat despre Domnul său, Atotputernicul, că a spus: „Allah a scris faptele bune și pe cele rele, apoi a făcut clar acest lucru. Astfel, aceluia care intenționează să facă o faptă bună, dar nu o face, Allah o va înscrie la El ca pe o faptă bună completă; iar dacă intenționează să facă o faptă bună și chiar o face, Allah o va înscrie la El cât zece fapte bune și până la de șapte sute de ori mai mult sau și mai mult. Aceluia, însă, care a intenționat să facă o faptă rea, dar nu o face, Allah o va înscrie la El ca pe o faptă bună completă; iar, dacă intenționează să facă o faptă rea și chiar o face, Allah o va înscrie ca pe o singură faptă rea.”
Al-Bukhari and MuslimProfetul (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa) evidențiază faptul că Allah a stabilit faptele bune, precum și pe cele rele și apoi le-a explicat celor doi Îngeri însărcinați cu aceasta cum să le înscrie: Dacă o persoană dorește, intenționează și hotărăște să facă o faptă bună, aceasta i se va scrie ca o faptă bună, chiar dacă nu a realizat-o încă; iar dacă o și face, recompensa acesteia se multiplică de la zece până la de șapte sute de ori și chiar și mai mult. Sporirea răsplății depinde de sinceritatea din inima persoanei și de cât de mult beneficiu aduce fapta sa bună altora, și așa mai departe. Pe de altă parte, dacă o persoană dorește, intenționează și hotărăște să facă o faptă rea și apoi renunță la ea de dragul lui Allah, aceasta va fi scrisă ca o faptă bună. Dacă, însă, renunță la ea din cauza preocupării cu altceva, fără a accesa mijloacele care duc la împlinirea acesteia, nu îi va fi scris nimic pentru ea. Însă dacă renunță pentru că nu are posibilitatea să îi dea curs, numai intenția pentru aceasta va fi scrisă împotriva lui și dacă o împlinește, îi va fi scrisă ca o singură faptă rea.